Live pe Youtube
Live si pe Facebook
Pe 27 noiembrie, Noaptea Cercetătorilor Europeni se pregătește să încânte publicul cu știință, prin experimente trăsnite, fenomene curioase, imagini din culisele cercetării, conferinţe captivante, jocuri și concursuri cu premii atrăgătoare. Programul este desfășurat de cercetători, inventatori și exploratori într-un mod interactiv, educativ și distractiv și se adresează minților curioase de toate vârstele. Într-un context deosebit, anul acesta evenimentele se desfășoară online pe contul de Facebook al UMC și pe canalul de YouTube, între orele 16 -22. Participarea la toate activitățile este gratuită.
Cercetarea nu intră în izolare în 2020, astfel că și pentru programul acestei ediții, 15 echipe de cercetare, organizații și companii au pregătit activități dedicate publicului, dintre care menționăm: ateliere și demonstrații științifice din domeniul electronicii, fizicii, protecției mediului înconjurător, electrotehnicii și electromecanicii, simulări ale activităților desfășurate la bordul navelor și o scurtă introducere în yachting. De asemenea, elevilor și liceenilor le sunt dedicate două evenimente speciale: concursul Căpitan pe nava viitorului! și provocarea Cel mai trăsnit filmuleț despre știință!
Intitulat sugestiv DoReMi-RO, evenimentul face parte din seria de activități dedicate Anului Internațional al Sunetului, o inițiativă globală gândită în scopul stimulării înţelegerii rolului important pe care îl joacă sunetul în toate aspectele societăţii, de la știința sunetului și tehnologiile conexe, până la vorbire, muzică și sunete creative.
La nivelul Uniunii Europene, Noaptea Cercetătorilor Europeni se înscrie în seria Acțiunilor Marie Sklodowska-Curie din proiectul cadru Horizon 2020. Promovat de Comisia Europeană, în România proiectul DoReMi-RO este coordonat de Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași și se va organiza simultan în peste 30 de orașe, dintre care menționăm București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Timișoara, Sibiu, Suceava.
Evenimentul Noaptea cercetătorilor de la Constanța este organizat de Universitatea Maritimă din Constanța în parteneriat cu Muzeul Național al Marinei Române, Universitatea Ovidius din Constanța, Liceul Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații, Liceul Teoretic Ovidius, Liceul Teoretic Carmen Sylva, Asociația Team 4 Excellence, Altium – Mecatronicus Club. Partenerul media al evenimentului este Dotto TV, care va asigura transmiterea live a activităților.
Detalii suplimentare și programul complet pe https://cmu-edu.eu/doremi-ro/ și www.noapteacercetatorilor.ro